Cinci Lucruri spuse de Naomi Novik

Aproximativ în fiecare lună, OTW (Organizația pentru Lucrări Transformative) va susține o sesiune de Q&A cu unul din voluntarii acesteia cu privire la experiențele acestora din cadrul organizației. Postările sunt opiniile personale ale fiecărui voluntar în parte și nu reflectă neapărat viziunea OTW, sau constituie politici OTW.

Ca parte a celebrării aniversării de 10 ani, în această lună avem o postare Cinci Lucruri specială, retrospectivă. Postarea de astăzi este cu Naomi Novik, una dintre fondatoarele OTW, o fostă membră a Consiliului de Administrație și actuală membră a Comitetului de Accesibilitate Design și Tehnologie. Ceea ce urmează este o transcriere a interviului, editat pentru lungime și claritate.

Cum a fost primul an al OTW? De ce-ți aduci aminte cel mai mult din acea perioadă?

Nu-mi aduc aminte la fel de bine de părțile bune. Am observat că, ceea ce îmi amintesc de-a lungul timpului, sunt problemele. La început a fost foarte mult de muncă, deoarece a trebuit să liniștim oamenii cu privire la ceea ce încercam să facem, cum ar fi că nu vor avea probleme [legale], că vor exista modalități de a le oferi oamenilor control asupra propriilor povești. Al doilea lucru din acel an a fost că oamenii se așteptau să vadă ceva concret la 5 minute după ce ne-am format! Știi tu, unde e Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră)? Dar toate astea durează, sunt foarte multe dureri de creștere cu care te confrunți când încerci să pui lucrurile cap la cap de la zero, pe care OTW încă le are. Dar filozofia mea este să faci lucrurile atunci când există momentul, deoarece e mai bine să fi făcut ceva ce nu este perfect, decât să nu fi făcut nimic. Citește mai mult

Image of a ballot that reads "Organization for Transformative Works Elections News: Make Your Voice Heard"

Rezultatele Alegerilor din 2017

Comitetul de Alegeri ar dori să le mulțumească tuturor candidaților pentru efortul depus în decursul alegerilor din acest an. Acestea fiind spuse, suntem încântați să prezentăm rezultatele alegerilor din 2017.

Următorii candidați (în ordine alfabetică) au fost aleși oficial pentru a face parte din Consiliul de Administrație.

  • Claire P. Baker
  • Danielle Strong
  • Jessie Camboulives

Noii membri ai Consiliului, împreună cu cei existenți, își vor începe oficial munca pe 1 octombrie. Le dorim succes pe parcursul mandatului.

Cu acestea, perioada electorală se încheie. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat prin împrăștierea veștilor, punând întrebări candidaților și bineînțeles, votând. Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu toții anul viitor.

Această postare a fost tradusă de către translatorii voluntari ai OTW. Pentru a afla mai multe despre munca noastră, vizitați pagina de Traduceri de pe transformativeworks.org.

Image of a ballot that reads "Organization for Transformative Works Elections News: Make Your Voice Heard"

Anunțarea candidaților pentru alegerile OTW din 2017

Anunțarea candidaților

OTW (Organizația lucrărilor transformative) anunță cu plăcere următorii candidați pentru alegerile din 2017 (în ordine alfabetică după numele dat):

  • Claire P. Baker
  • Danielle Strong
  • Erica Dulin
  • Gimena Calixto
  • Jessie Camboulives
  • Milena Popova

Deoarece avem 3 poziții și 6 candidați, alegerile din 2017 vor fi contestate – adică membrii OTW vor vota pe cine doresc să ocupe pozițiile libere.

Comitetul de Alegeri se bucură să prezinte candidații tuturor membrilor OTW! Incluse în această postare sunt link-uri către biografiile și programele electorale pe scurt scrise de către candidați. În plus, vom ține o serie de sesiuni de discuții pe viu – datele și orele pentru acestea vor fi anunțate în funcție de disponibilitatea candidaților. Informații despre perioada de votare vor fi postate în curând.

Între timp, există un calendar al alegerilor disponibil aici pe care îl poți verifica. Citește mai multe despre candidații noștri!

Citește mai mult